luni, 1 octombrie 2018

7. Geocoenomia regiunii Asia Centrală și de Sud Est. Rolul ASEAN de formare a unui pol global. Puterea “G-urilor” ca fenomen mondial socio-economic.


Încă la sf. Sec. XIX secretarul de stat american J.Hay afirma: „Marea mediteraneană reprezintă oceanul trecutului, Oceanul Atlantic reprezintă oceanul prezentului, Oceanul Pacific este oceanul viitorului”. Și într-adevăr spusele lui J.Hay s-au adeverit pentru că regiunea Asia Pacific reprezintă o forță mondială de anvergură. Răsaritul Asiei cuprinde un imens triunghi care include Extremul Orient al Rusiei și Coreei la nord est până la sudul Australiei și către Pakistan la vest. În acest triunghi trăiesc circa jumătate din populația planetei și sunt stabilite cele mai mari țări dezvoltate industrial în lumea de astăzi –japonia, China, Australia, Noua Zelandă, Taiwan, Coreea de Sud, Hongkongul, Singapore, care posedă caracteristicile dezvoltării accelerate a economiilor naționale. Triunghiul dispune de un puternic potențial financiar, tehnologic, de producție, de resurse umane, de experiență și abilități în domeniul organizațional, a marketingului și sferelor de servicii, a exploatării rețelei de comunicații, imense resurse agrare, naturale și de muncă. Arhitectura Regiunii Asia-Pacific se proiectează de câteva decenii, iar în evoluția ei putem să vedem foarte bine trei etape. Prima etapă-” războiul rece”, când regiunea s-a exprimat în rolul de grădina din spate în confruntarea bipolară. Cea de-a doua etapă demarează cu finalul celui de-al” doilea război rece”. În Regiunea Asia Pacific au început să apară mai multe structuri regionale, au loc procese integraționiste, forumul regional ASEAN a însușit un caracter general asiatic la nivelul miniștrilor (FRA), în anul 1989 a fost creată Cooperarea Economică Asia Pacific (CEAP). Noii vectori de dezvoltare regională nu au destructurat echilibrul de forțe, nu au pus la dubii dominația politico-militară a SUA și poziția dominantă economică a Japoniei în regiune. Cea de-a treia etapă a demarat cu criza asiatică din anul 1997, consecințele căreia s-au concretizat într-o ulterioară, altă configurație reprezentativă a centrelor de putere, a avântului economic și potențialului militar în regiune. Au apărut noi locomotive economice, care au tras trenurile după ele, trenuri care până atunci erau legate de altă direcție. În Regiunea Asia Pacific s-a deteriorat echilibrul intern geopolitic, iar acest lucru a fost strâns legat de identificarea unor căi de interacțiune a statelor din regiune, mai întâi de toate în sfera economică. Structura ASEAN +3 devine baza noii mini-arhitecturi a subergiunii. Evident că acest lucru nu a fost pe placul multor jucători, în special al celora care nu au participat la proces. Criza economică globală din anii 2008-2009 a demonstrat forța țărilor din regiunea Asia Pacific și care au indicat trecerea la o nouă etapă de dezvoltare a integrării regionale. Criza economică globală s-a născut în Statele Unite, iar ieșirea din criză au asigurat-o în special țările asiatice din Regiunea Asia-Pacific, mai întâi de toate China și India. Forumul regional ASEAN (FRA), la care au aderat din 27 state, inclusiv Federația Rusă, se pronunță în calitate de mecanism principal al dialogului politic regional în problemele păcii și ale stabilității, de contracarare a noilor provocări și amenințări din perioada contemporană, în cooperarea multilaterală din sfera de securitate și în vederea formării măsurilor de încredere. Un rol sporit îl joacă formatele ASEAN+1 cu principalii parteneri ai organizației. Numai că formatul cu participarea Rusiei nu este atât de important pentru țările din Asia Sud Est ca și formatul de dialog pe care-l are ASEAN-ul cu SUA, China sau Japonia. Ia avânt cooperarea în formatul ASEAN+3 (China, Japonia, Coreea de Sud). În același timp, deocamdată, nu s-a sesizat un succes în cadrul Regiunii Asia Pacific legat de” diplomația preventivă”, chemată să remedieze conflictele ce se ivesc și să elimine temerile unor țări din regiune că s-ar putea produce o agresiune militare, că s-ar extinde focarul unui eventual războiului sau ar apare concomitent mai multe conflicte armate. De asemenea, există ideea de creare a unui grup 8 (” G8”) a Regiunii Asia Pacific, componența căruia ar fi SUA, Japonia, China, Rusia, India, Republica Coreea, Australia, Indonezia. Ultima vreme a sporit interesul pentru Convenția de parteneriat strategic de la Oceanul Pacific. În anul 2009, președintele american Barac Obama a propus, la Tokio și-n Singapore, consolidarea parteneriatului transoceanopacific, în care intră Singapore, Noua Zelanda și Cili, care ar avea calitatea de fundament al viitoarei zone a liberului comerț din Regiunea Asia Pacific. Ideea australiană de creare a Comunității Asia-Pacific presupune cooperarea tuturor țărilor cheie din regiune, inclusiv a SUA și a Rusiei. Situația care se degajă în Regiunea Asia Pacific se carcaterziează exlusiv în parametrii procesului de integrare reciprocă, care sunt legați de formarea și consolidarea ulterioară a comunităților și asociațiilor economice și politice ce dezvoltă relațiile multilaterale (ASEAN, FRA, APEC, OCȘ, BRIC, ASEAN+3, ASEAN+8, trilaterala „China-Japonia-Coreea de Sud”, Rusia-India-China”, etc). Eesența Summitului Asiei de Est constă într-un comerț fără bariere (în acest sens sunt activ create Zone ale liberului comerț) și liberalizarea piețelor în statele partenere. Pentru obținerea de profituri maximale din operațiunile de comerț extern memebrii Sumitului Asiei de Est tind să evite valuta intermediară cum ar fi cazul dolarului american și să aibă afaceri în alte monede de referință. Încă în anul 2008, când criza economică globală era avansată, și până-n prezent ca alternativă la dolarul american jucători regionali cum ar fi Australia, Japonia, China propuneau ca modalități de plată propriile monede naționale. La etapa actuală Rusia și China au reușit să ajungă la un acord cu privire la o problemă acută regională cum este Coreea de Nord, în anul 2010. China a avut o poziție neutră în ceea ce privește aderarea Rusiei la Sammitul Asia de Est în anul 2005 și a sprijinit intențiile ei în anul 2010. Conducta petrolieră” Rusia-China din anul 2010 a consemnat intențiile celor două state de a avea niște relații strategice pe termen lung, iar noul acord din anul 2013 a consfințit un parteneriat strategic extins. În raport cu Coreea de Sud, un alt jucător neînsemnat din Regiunea Asia Pacific, Rusia și-a format niște relații directe și neafectate de poziția Moscovei în tematica Coreei de Nord, care de multe ori nu coincid cu cea a Seulului. Coreea de Sud mizează pe parteneriatul pe care-l are cu SUA în sfera asigurării securității, iar cu Japonia are relație legată de exportul de tehnologii avansate, iar Rusiei i-a rezervat rolul de” putere mare în materie primă”. În această cheie, în luna noiembrie 2010, Moscova și Seulul au semnat un acord de livrare al gazului natural rusesc în Coreea de Sud, în valoare de 1,5 mln. Tone, pe o durată de 20 ani. Livrările sunt realizate de compania rusă” Sahalin Enerdji” în cadrul proiectului” Sahalin 2”. Sloganul companiei este unul foarte promițător:” Trebuie să fim sursa energetică de referință în Regiunea Oceanului Pacific”. Dar ca să fie realizate asemenea proiecte în raport cu Coreea de Sud ar fi avantajos ca acestea să se desfășoare nu prin calea marină, cum se întâmplă astăzi (prin intermediul vaselor maritime din Vladivostok), ci luând calea terestră- prin conductele ce ar traversa China sau Coreea de Nord. Deocamdată, acestă variantă este ireală. În interiorul organizațiilor și inițiativelor, în care Moscova pretinde să aibă un rol activ (cum ar fi APEC, East Asia Summit (EAS), АSEAN), în care fiecare țară dispune de vot, iar fiecare vot în favoarea Rusiei reprezintă un pas înainte în realizarea scopurilor sale .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu