luni, 1 octombrie 2018

4. Radacinile doctrinare ale islamului.


Lumea islamică nu este unitară= nici la nivelul de dezvoltare social-economică, a orientării politice sau geopolitice, iar caracterul său este determinat de 3 proiecte –liberal (modernizator), djihadist (fundamentalist) și tradiționalist. 1. Proiectul liberal presupune transpunerea în viața scoală a statelor islamice a unor forme comune umane (în esență și de origine –realmente occidentale), care posedă parlamente și o legislații apropiată civilizațiilor occidentale, inclusiv o reviziuire a islamului, care reclamă o stare de mobilizarea a spirtitului civic și aplicarea metodologiei proiectului liberal. Respectivul proiect este caracteristic regimurilor de guvernământ din țările în care este larg răspândit islamul. 2. Proiectul djihadist- fundamentalist este formulat ca o alternativă la proiectul islamic liberal, pe care-l realizează regimurile de guvernământ. Acest proiect este în opoziție c primul. Acestuia îi este caracteristic să articleze dur și să aibă repere interpretative ferme asupra prescripțiilor din islam. În cazul islamului djihadist îi este caracteristic să existe o expansiune –o expansiune politică (o tendință de instituire a unei puteri islamice autentice în țările în care a fost răspândit islamul) și teritorial (avansarea în alte teritorii în care se poate rărspândi islamul). Adeseori această expansiune este tratată ca o „reîntoarcere a islamului” în teritoriul său, care în trecut a fost islamic, ca o restabilire a „dreptății istorice”. Indiscutabil, această „dreptate istorică” este una amară atunci când Ierusalimul este văzut ca orașul islamului și nu a celor trei religii mondiale. Adversarii proiectul djihadist consideră că acesta este deviație de la islamul adevărat. 3. Ambele proiecte se realizează pe fundalul islamului tradiționalist, chiar dacă cele două se combat reciproc. Islamul tradiționalist s-a impus ca status quo în ziua de astăzi și nu revendică nici o transformare bruscă. Sfârșitul bătăliei care se dă în cadrul proiectelor islamice este important atât pentru anumite state islamice cât și pentru întreaga lume islamică. Cu toate acestea autodeterminarea lumii islamice referitoare la consolidarea ca subiect în cadrul relațiilor internaționale adeseori se desfășoară prin intermediul confruntării. Trebuie să precizăm că acestea au loc nu atât în cadrul unor agresiuni ale unuia sau altuia dintre inamicii unui anume stat islamic sau a lumii islamice, cât cu statele ale căror teritorii sunt alăturate de statele islamice și cu organizațiile „transfrontaliere” ale organizațiilor islamice, care acționează la nivel internațional sau la nivel regional și care sunt incluse în frontierele „lumii islamice”. (N.N. Se cere exersarea activității de vizualizare a hărților editate de organizațiile islamice, în special cele ale Ligii Lumea Islamică).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu